0745 615 100 Luni - Vineri 06:00 - 22:00 I Sâmbătă 09:00 - 16:00 | Duminică 11:00 - 16:00

Marian Arieșan

Ce îl recomandă pe Marian ca antrenor?

Calitățile personale, în primul rând. Sociabil, ambițios, perseverent în tot ceea ce își propune să facă, Marian știe că decizia schimbării e în mâinile noastre și reușita la fel, atâta timp cât luptăm pentru ceea ce ne dorim.

A urmat cursuri de dezvoltare personală și s-a remarcat prin puterea de convingere.

Capacitatea de a-i motiva pe participanții la curs este completată cu o bună pregătire sportivă.

Pasionat de sport încă din copilărie, a practicat judo, de la vârsta de cinci ani la Clubul Sportiv ,,Drumarul Bistrita,, participând la foarte multe competiții, la care a fost medaliat.

De la 17 ani, pe lângă judo a practicat și boxul, la Clubul C.S.M Bistrita.

Experiența sportivă este dublată de studii în domeniu.

A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport în anul 2011 și ulterior, a urmat un curs de perfecționare ca ”Intructor de aerobic- fitness (personal trainer).

Nu în ultimul rând, pentru că stilul de viață sănătos presupune și o dietă echilibrată, Marian și-a perfecționat cunoștințele de nutriție, prin participarea la cursuri naționale și internaționale de nutritie si sport.

Prin urmare, antrenamentul sportiv pe care vi-l propune va fi susținut de nutriția echilibrată. Așadar, suportul psihologic, pasiunea pentru sport și cunoștințele din domeniul nutriției reprezintă garanția satisfacției pentru cei cu care Marian lucrează.

Fii și tu campionul propriei schimbări! Alege Sangym cu Marian!

Preț antrenor personal Marian Arieșan - 300 Lei

Close Menu